marți, 30 august 2016

[Review] Gerovital Happiness CC Cream şi Cremă Hidratantă Matifiantă

Hello girls!
După o vacanţă prelungită (despre care o să vă povestesc într-o altă postare) iată că am revenit pe blog şi am şi un nou ţel pentru blogul meu şi anume să postez de două ori pe săptămână (sper să reuşesc).


Vreau să vorbesc azi despre două produse Gerovital din gama Happiness. Am întârziat cu acest review deoarece am avut o relaţie de love-hate cu aceste două produse pe parcursul acestei veri şi am vrut să îmi formez o părere clară despre ele înainte de a posta pe blog.




1.  Gerovital Happiness CC Cream


O să încep cu CC Creamul. Nu ştiu dacă ştiţi că am avut probleme cu tenul în adolescenţă aşa că eu caut mereu noi modalităţi de a ascunde imperfecţiunile tenului meu problematic. Ştiţi cu toate că vara se trece de la fondul de ten la CC Cream sau BB Cream datorită texturii lor mai uşoare. Deoarece a vuit blogosfera despre acest CC Cream mi-am zis să-l încerc şi eu. Vreau să vă zic de la bun început că este un produs bun, însă nu pentru oricine sau în toate situaţiile, de aceea eu am avut o relaţie de love-hate cu el.
CC Creamul are o cantiate de 50 de ml, valabilitate de 12 luni de la deschidere şi un preţ accesibil (între 17-20 de lei).
Există trei variante ale acestui produs:
  • cu zmeură, gamă destinată tenului normal, nuanță deschisă;
  • cu caise, gamă destinată tenului uscat, nuanță medie;
  • cu afine, gamă destinată tenului gras, nuanță închisă.




Eu am ales varianta cu zmeruă, destinată tenului normal datorită nuanţei deschise a produsului (sunt un vampir şi am tenul foarte deschis la culoare chiar şi vara indiferent dacă stau la soare sau nu). Nu ştiu de unde au tras ei concluzia ca daca ai tenul mixt sau gras ai tenul închis la culoare. Cred că ar fi trebuit să facă toate cele trei nuanţe pentru toate cele trei tipuri de ten... de exemplu: cu zmeură pentru ten normal, nuanţă închisă, deschisă şi medie. Are sens, nu?
Îmi place mult ambalajul vesel şi colorat şi la fel mult îmi place şi sistemul de dozare.


Îmi place când nu trebuie să îmi bag degetele într-un produs pentru a-l putea folosi.
Consistenţa produsului este una lichidă, uşor de întins, simţindu-se foarte plăcut pe piele. Mirosul este unul de zmeură (bineînţeles) probabil prea strident pentru unele nasuri (cum ar fi al meu). Eu nu mă omor, însă nici nu îmi indisplace mirosul.
Nu oferă o acoperire mare şi nu se descurcă prea bine cu coşurile sau roşeaţa, însă uniformizează frumos culoarea pielii. Bineînteles este vorba de o cremă colorantă, nu de un fond de ten, deci eu consider că îşi face treaba foarte bine.
Puteţi vedea mai jos că încă se mai vede tatuajul meu cu henna după aplicarea CC Creamului.


De ce vă ziceam că am avut o relaţie de love-hate cu acest produs? Pentru că la capitolul rezistenţă acest produs nu excelează, cel puţin nu pentru tenul meu gras. După aproximativ 3 ore tenul începe să îmi lucească intestetic, ca un glob de Crăiun. Indiferent dacă aplic o pudră sau o cremă matifiantă mai mult de 4 ore nu pot să port acest CC Cream fară să lucesc ca bradul de Crăciun.

Ingredientele sunt următoarele: aqua, triethoxycaprylylsilane, isononyl isononanoate, styrene/acrylates copolymer, sorbitan oleate, glycerin, cyclopentasiloxane, dimethicone, dimethicone crosspolymer, octyldodecanol, octyldodecyl xylosite, PEG 30 Dipolyhydroxystearate, hydroxyethyl acrylate/sodium acryloyldimethyl taurate copolymer, sorbitan isostearate, polysorbate 60, C12-15 alkyl benzoate, polymethyl methacrylate, Xylitylglucoside, Anhydroxylitol, xylitol, 2-phenoxyethanol, ethylhexylglycerin, Rubus idaeus fruit extract, fragrance, sodium benzoate,maltodextrin, tetrasodium EDTA, sodium hydroxide, CI 77891, CI 77492, CI 77491, CI 77499
Deci doar ingrediene bune şi foarte bune, mai puţin parfum și sodium hydroxide care sunt la sfârşitul listei.

2. Cremă Hidratantă Matifiantă cu afine



Deoarece mi-am cumpărat CC Creamul care nu era în gama de produse pentru ten gras, atunci când l-am cumpărat m-am gandit că Cremă Hidratantă Matifiantă cu Zmeură e interesantă şi ar fi bine să combin cele două produse pentru un rezultat mai bun. (O cee parfum de fructe de pădure pe tenul meu, minunat! Not!)
La fel ca şi CC Creamul această cremă are un miros destul de puternic de afine şi aşa cum ziceam şi mai sus, nu pot să zic că îmi place foarte mult dar nici nu îmi indisplace.
Crema vine într-un ambalaj de 30 de ml, cu o valabilitate de 12 de la deschidere, care are o pompiţă de dozare pe care poţi să apeşi cât de tare vrei, în funcţie de cantitatea de produs dorită, în plus îmi place culoarea, care îţi face cu ochiul (hai cumpără-mă!).



Am folosit această cremă ca bază pentru CC Creamul mai sus mentionat. Crema are textură uşoară, parfumată, uşor hidratantă lasând tenul mat după ce intră în piele. Însă senzaţia de matifiere imediat după folosire nu este una de durată (cel puţin nu în cazul meu). Nu a reuşit să facă faţă perioadei călduroase, de vară, aşa cum îmi doream eu. Totuşi am să-i mai dau o şansă şi la toamnă când vremea va fi mai răcoroasă iar tenul meu trece la gras la mixt. Până atuci rămân fidelă cremei matifiante de zi de la Nivea, despre care vă vorbeam cu mult timp în urmă AICI şi care acum e puţin diferită şi necesită un nou review.

Pentru că am aruncat cutia, nu am reuşit să găsesc ingredientele acestui produs, sorry! Însă ei spun că are în compoziţie Sebaryl® care reglează secreţia de sebum, este astringent natural şi are efect matifiant.

Îmi place că această gamă de produse nu conţine parabeni sau factori alergici.

În general mie îmi plac produsele de la Gerovital (Farmec) şi produsele lor merită încercate. Nu mă declar mare fan a acestor două produse însă nici nu le detest.

Voi aţi încercat produsele din această gama? V-au plăcut?






Hits