joi, 22 septembrie 2022

Povestiri din vacanța de la Tușnad

S-au întâmplat multe în ultima vreme. A murit regina Marii Britanii, a divorțat Simona Halep, a început școala, a venit toamna, afară e frig…

Am să scriu despre toate aceste subiecte curând, căci mie îmi place să fiu în urmă cu trendurile și cu ce se întâmplă în lume. (HaHa)

Acum să revenim la faptul că afară e frig și a venit toamna și să vă povestesc ceva din vacanța mea la Tușnad cu băieții. (Băieții de care vă povesteam aici). Poate așa vă mai încălziți.

Să începem cu începutul. Într-o dimineață de luni, mi-am cărat băgăjelul la gară să mă întâlnesc cu unul din băieți. El venind de la un oraș distanță, a fost mai harnic și a ajuns înaintea mea. (Nu, nu am întârziat, trenul nu era acolo când am ajuns.)

De la Bacău la Tușnad am făcut în jur de 4 ore (cam cât faci și de la Bacău la București. Trăiască CFR-ul.) Călătoria a fost una plăcută, pentru noi, căci trenul era plin de oameni, unii având locuri în picioare. Însă, fiind cu amicul meu, nu am simțit cum a trecut timpul.

Ajunși la hotel a trebuit să așteptăm ca ale noastre camere să fie gata de primire. Și trebuia să îl așteptăm și pe băiatul meu ce a condus de la București și s-a mocăit, așa cum îi este stilul, deci a întârziat ajungând cu două ore mai târziu decât planificase.

Eh, din vacanța asta am două întâmplări amuzante, sau mai puțin amuzante, asta decideți voi.

Prima întâmplare e despre ușa de la balconul camerei în care stăteam. Luați aminte că stăteam la un hotel de 4*, deloc ieftin.
Avusesem o zi destul de plină, călduroasă. L-am învățat pe băiat să meargă pe bicicletă (mă rog, aproape a reușit să meargă).
Înainte de cină începuse așa o ploicică, cu stropi subțiri de apă rece, rece. Ca la munte. Ne-am bucurat de senzația de răcoare pe care ne-a oferit-o și am plecat să luăm cina. După cină, am vrut să ieșim pe terasa hotelului să stăm la cioace dar, afară venise musonul.

O ploaie torențială ce cădea din cer cu puterea unei cascade. Stropi mari, grei și reci. O secundă în acea ploaie te făcea ciciuleți. Deci, în cameră cu noi. Dar ce să vezi? În cameră, în dreptul ușii balconului, era o băltoacă. Și ce băltoacă! Căci în balcon era o micro piscină. Răspunsul hotelului? Vă putem oferi altă cameră fără balcon. Răspunsul meu? Nu mă mut în altă cameră la ora 22 și ceva. Iau prosoapele ce nu aveam să le mai folosim și „usuc” băltoaca ce deja se infiltrase în carpeta camerei.

(Priveliștea de pe balconul camerei de hotel)

A doua întâmplare e despre traseul turistic pe care ne-am hotărât să îl parcurgem.

Deoarece eu mi-am cărat adidașii de hiking cu mine m-am tot rugat de gașcă să facem un traseu turistic (de traseu montan nici nu s-a adus vorba luând în considerare condiția noastră fizică). Zis și făcut. Am ales cel mai ușor traseu turistic ce are ca obiective principale Băile Tușnad – Turnul Apor – Dealul Ludmila. Este traseul ce este și cel mai aproape de stațiune.

Mi-am luat adidașii și hainele de sportivă, pregătită fiind să mă plimb prin pădure după fragi și mure, și am plecat cu gașca pe traseul turistic.
Drumul pornește prin stațiune, pe o cale pavată ce trece pe lângă policlinica balneară, pe lângă izvoarele Mikes și Apor ajungând la marginea pădurii. De aici începe drumul de pădure pe o potecă bine bătătorită, traseul ducând către versantul muntelui Surduc.

La 10 minute de mers de la muntele Surduc apare Turnul Apor. Turn la care noi am ajuns.
Ne-am făcut poze din turn, pe turn, pe lângă turn și am mâncat fiecare cate o ciocolățică pentru a avea energie.
Totuși, mergând pe drum, eu am auzit niște mormăituri. Inițial am crezut că e bidonul de apă din ghiozdan, însă după ce le-am mai auzit de două ori și auzisem și bidonul ce făcea un zgomot diferit am sugerat grupului să mărească pasul. Nu era cazul să facem pauze.

De la turn traseul urmărește izvoarele unui mic pârâu iar după 15-20 de minute de mers traseul ajunge la punctul belvedere Ludmila.
Eh, nu știu cum și prin ce circumstanțe, de la turn, am ajuns eu să fiu șef de șir indian. Să atrag atenția grupului la ciupercuțe, la crengi, să fie atenți pe unde pășesc. Am găsit alune de pădure, am sărit peste un trunchi de copac căzut pe cărare și, în cele din urmă, am spus plină de entuziasm grăbind pasul: „Guys! Un luminiș!”.

Îmi aud, din spate, numele și în timp ce mă întorceam spre cel ce îl rostise văd doi pui de urs. Doi. Așa că scot un onomatopeu sugrumat și fac cale întoarsă. Căci puii de urs ca puii de urs, dar ce te faci când apare mama urs?

Am mers câțiva metri mai în spate, să așteptăm ca urșii să fugă la mama lor și să plece din calea noastră. Nu ne puteam întoarce pe unde am venit. Eram atât de aproape de stațiune încât auzeam mașinile și zăream, printre copaci, acoperișurile caselor. Cine s-ar fi gândit că vom da nas în nas cu ursul atât de aproape de stațiune?

Ne-am întors în locul unde era luminișul iar de acolo cele aproximativ 5 minute de mers pe jos până în stațiune s-au transformat în vreo 10-15 căci am mers pâș-pâș cu urechile ciulite ca nu cumva mama urs să își dorească să ne transforme în prânz.

Și  ce a fost mai amuzant e că după întâmplarea asta băieții m-au lăsat în coada liniei de șir indian.
Iar în acea seară am primit mesaj de la RO Alert cum că s-ar afla un urs în apropierea stațiunii iar noi am fost convinși că era vorba despre mama puilor de urși pe care noi îi văzusem atât de aproape de stațiune.

Voi ce ați făcut în vacanță?

Andreea

joi, 1 septembrie 2022

Romanță pe străzile din București

 Nu știu ce-mi veni mie așa de am început să mă uit la un serial românesc, nici prea bun și nici prea rău „Profu”. M-a atras pentru că e vorba de profesori… Mă rog, nu asta e ideea. Ideea e că în serialul acesta Bucureștiul pare acest oraș mirific rupt din paginile unei cărți de povești cu prinți și prințese.

Acu, am mai fost eu pe la București și sunt perfect conștientă că nu pare a avea loc nicio poveste romantică pe străzile aglomerate și prăfuite de p-acolo. Însă orice poveste de dragoste are și ea un început. Și de ce nu ar fi acel început pe străzile capitalei?

De fapt cu o întâlnire pe străzile Bucureștiului a început și povestea mea de dragoste cu băiatul care urma să devină colegul de apartament ce mă sforăie în fiecare seară.

Era practic primul nostru „date” oficial așa că m-am îmbrăcat frumos, m-am machiat și am plecat să mă văd cu băiatul. Ne-am întâlnit în fața blocului, ne-am pupat timid și am pornit spre locul în care urma să ne petrecem seara.

Am trecut, ținându-ne de mână, pe lângă Parcul Circului, unde am pozat toți copăceii gătiți cu flori de primăvară, pe lângă clădiri mai noi și mai vechi, pe lângă magazine de cartier dar și pe lângă lanțuri de supermarketuri și am ajuns la restaurantul chinezesc la care aveam rezervare.
Mâncarea a fost de-li-cioa-să iar porțiile atât de bogate încât ne-am întors spre casă cu burțile pline și desertul în buzunar.

Ajunși în fața blocului comunist, vechi și mâzgălit cu un graffitti urâțel  am realizat că nu suntem pregătiți să încheiem seara așa că am hotărât să ne plimbăm prin parcul din spatele blocului. Ne-am plimbat pe lângă lacul imens din parc. Îmi amintesc că eram atât de emoționată să nu fac ceva sau să zic ceva aiurea... Nici nu vă puteți imagina.

Primul lucru care s-a întâmplat a fost că în timp ce admiram o fântână micuță, de unde se putea bea apă, întuneric fiind, m-am speriat de o broscuță. O broscuță mică și țopăitoare. Am sărit în brațele lui de parcă mă atacase cel mai mare carnivor de pe fața pământului. Dar, totul a fost ok pentru că el a fost acolo să mă salveze.

După ce atacul broscuței devoratoare de oameni a fost evitat ne-am așezat pe bancă, lângă lac. Ne-am povestit tot felul de evenimente mai puțin sau mai mult importante iar când liniștea s-a așternut am urmărit gâștele de pe lac, am admirat luminile venite din cutiile de chibrit în care oamenii locuiesc claie peste grămadă, am ascultat zgomotul orașului, am văzut o pisică fugărind un șoricel care s-a aruncat în lac pentru a scăpa de urmăritor scoțând un sunet de disperare… (Oare șoarecii știu să înoate sau s-a sinucis, m-am gândit admirând scena desprinsă din desenele animate.)



Totul în jur avea un aer romantic, era momentul oportun pentru spus lucruri încântătoare așa că îl aud pe băiat spunând: „Mă bucur atât de mult că te-am cunoscut”. Și jur că voiam să îi răspund zicându-i că și eu mă bucur mai mult decât se bucură el dar ce a ieșit pe gură a fost: „Uite un șobolan!!”. Mi-am ridicat picioarele pe bancă în timp ce un șobolan grăsan se îndrepta cu repeziciune spre banca noastră. El a trecut pe sub bancă iar pe noi ne-a bufnit râsul. Romantismul se aruncase și el în lac, luând exemplul șoricelului de mai devreme.

Sincer, acel șobolan a fost tot ce mi-a trebuit pentru a-mi aminti subit că sunt în București. În București și nu în vreo poveste de dragoste din filmele de pe Netflix.

Totuși capitala României are farmecul ei. Acolo încep mii și mii de povești de dragoste. Prin parcuri, pe străduțele vechi, mici și înghesuite, pe bulevardele aglomerate și prăfuite… Acolo a început și povestea mea de dragoste ce are în ea broscuțe, pisici și șoricei dar și multă magie, dragoste și o glumă de-a noastră:
- Te iubesc!
- Uite un șobolan!

Andreea

miercuri, 6 aprilie 2022

Farmecul se cultivă în familie

 Sunt în tren. În drum spre București. Sunt într-un vagon din acela lung, tip autobuz, cu câte patru scaune față în față. Îmi place să călătoresc cu trenul. Mereu am crezut și încă cred că oamenii boemi călătoresc cu trenul, nu cu mașina. Și sincer până azi am întâlnit în tren numai oameni frumoși. De la studenți până la scriitori și oameni de afaceri. Da, da, unii oameni de afaceri călătoresc cu trenul.

Dar azi vagonul este plin și multă gălăgie. Nu mă deranjează vorbăria sau gălăgia cât mă deranjează că puțin mai încolo sunt niște domni beau bere și ascultă manele. Acum problema nu e că ascultă manele ci că deși am căștile în urechi pot auzi manelele lor. Și, mă întreb: unde au fost crescuți? În junglă? Unde le sunt bunele maniere?
Vorbind de bunele maniere mama m-a învățat cum să mă comport în societate. M-a învățat să iubesc natura, mi-a spus că și copăceii plâng dacă îi rup și că și pe flori le oare dacă le calci. M-a învățat să țin gunoiul mână sau să îl pun în buzunar până la primul coș de gunoi. M-a învățat să nu dau muzica tare sau să vorbesc tare în public, mi-a spus că „te rog” „mulțumesc” și „cu plăcere” sunt cuvinte magice care pot deschide multe uși. M-a învățat să ajut oamenii indiferent din ce mediu provin, dacă mi se cere ajutorul și să -i tratez pe toți ca pe egalii mei.
De la ea am învățat să îmi împăturesc hainele frumos, să le calc, mă spăl pe dinți dinți și pe mâini și cum să îmi spăl părul ce era lung până la brâu.
Mama mea s-a machiat o singură dată în viața ei și anume în ziua nunții. Însă, îmi amintesc că în fiecare seara folosesc o cremă hidratantă pentru ten iar eu, vrând să fiu ca ea, o rugam să mă dea și pe mine. Ea zâmbea și îmi spunea mereu că sunt prea mică. Când am devenit adolescentă mi-a cumpărat și mie o cremă hidratantă pentru ten. O cremă de la un brand românesc ce am ajuns să îl îndrăgesc în cele din urmă și anume Farmec. Am realizat rapid că și șamponul, pe care îl foloseam pe părul meu lung și des era tot de la Farmec.


Farmec este una dintre cele mai mari companii din România, având o tradiție îndelungată.  Notorietatea, lunga istorie în inovație, calitatea și eficiența dovedită sunt doar câteva dintre motivele pentru care produsele Farmec au atras aprecierea a milioane de consumatori din întreaga lume.
Anul acesta, gama Farmec a fost relansată având un logo nou și un design modern, totul sub conceptul „Farmecul se cultivă în familie. Din generație în generație”. Noua gamă oferă soluții complete pentru toate nevoile tenului, mâinilor și picioarelor și susține mai departe cultivarea unor ritualuri de îngrijire sănătoase pentru corp și minte.

Având această informație în minte m-am gândit să îi ofer mamei în dar o nouă cremă hidratantă pentru ten, de la brandul ei preferat. Căutând am dat peste crema hidratantă cu Aloe Vera. Crema are o absorbție rapidă și conține un cocktail de principii active intens hidratante fiind potrivită pentru îngrijirea zilnică a tenului. Aquaxyl® optimizează rezervele de apă din derm, împiedicând deshidratarea excesivă, iar Glicerina este responsabilă de legarea apei în straturile superioare ale pielii.

Sura foto: farmec.ro

Al doilea produs pe care l-am căutat a fost șamponul, iar șamponul fortifiant cu urzică și vitamina E mi-a atras atenția, amintindu-mi de copilărie. Șamponul promite fortifierea de la rădăcină a părului, având efect tonic și regenerant. Este pentru toate tipurile de păr.

Sura foto: farmec.ro

Eu sunt foarte diferită de mama. Mă machiez, mi-am vopsit părul în tot felul de culori trăsnite și vorbesc mult și tare. Aș vrea totuși să transmit copilului meu bunele maniere și bunele mele obiceiuri deoarece farmecul se cultivă în familie.


  Andreea

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2022

Hits