miercuri, 6 aprilie 2022

Farmecul se cultivă în familie

 Sunt în tren. În drum spre București. Sunt într-un vagon din acela lung, tip autobuz, cu câte patru scaune față în față. Îmi place să călătoresc cu trenul. Mereu am crezut și încă cred că oamenii boemi călătoresc cu trenul, nu cu mașina. Și sincer până azi am întâlnit în tren numai oameni frumoși. De la studenți până la scriitori și oameni de afaceri. Da, da, unii oameni de afaceri călătoresc cu trenul.

Dar azi vagonul este plin și multă gălăgie. Nu mă deranjează vorbăria sau gălăgia cât mă deranjează că puțin mai încolo sunt niște domni beau bere și ascultă manele. Acum problema nu e că ascultă manele ci că deși am căștile în urechi pot auzi manelele lor. Și, mă întreb: unde au fost crescuți? În junglă? Unde le sunt bunele maniere?
Vorbind de bunele maniere mama m-a învățat cum să mă comport în societate. M-a învățat să iubesc natura, mi-a spus că și copăceii plâng dacă îi rup și că și pe flori le oare dacă le calci. M-a învățat să țin gunoiul mână sau să îl pun în buzunar până la primul coș de gunoi. M-a învățat să nu dau muzica tare sau să vorbesc tare în public, mi-a spus că „te rog” „mulțumesc” și „cu plăcere” sunt cuvinte magice care pot deschide multe uși. M-a învățat să ajut oamenii indiferent din ce mediu provin, dacă mi se cere ajutorul și să -i tratez pe toți ca pe egalii mei.
De la ea am învățat să îmi împăturesc hainele frumos, să le calc, mă spăl pe dinți dinți și pe mâini și cum să îmi spăl părul ce era lung până la brâu.
Mama mea s-a machiat o singură dată în viața ei și anume în ziua nunții. Însă, îmi amintesc că în fiecare seara folosesc o cremă hidratantă pentru ten iar eu, vrând să fiu ca ea, o rugam să mă dea și pe mine. Ea zâmbea și îmi spunea mereu că sunt prea mică. Când am devenit adolescentă mi-a cumpărat și mie o cremă hidratantă pentru ten. O cremă de la un brand românesc ce am ajuns să îl îndrăgesc în cele din urmă și anume Farmec. Am realizat rapid că și șamponul, pe care îl foloseam pe părul meu lung și des era tot de la Farmec.


Farmec este una dintre cele mai mari companii din România, având o tradiție îndelungată.  Notorietatea, lunga istorie în inovație, calitatea și eficiența dovedită sunt doar câteva dintre motivele pentru care produsele Farmec au atras aprecierea a milioane de consumatori din întreaga lume.
Anul acesta, gama Farmec a fost relansată având un logo nou și un design modern, totul sub conceptul „Farmecul se cultivă în familie. Din generație în generație”. Noua gamă oferă soluții complete pentru toate nevoile tenului, mâinilor și picioarelor și susține mai departe cultivarea unor ritualuri de îngrijire sănătoase pentru corp și minte.

Având această informație în minte m-am gândit să îi ofer mamei în dar o nouă cremă hidratantă pentru ten, de la brandul ei preferat. Căutând am dat peste crema hidratantă cu Aloe Vera. Crema are o absorbție rapidă și conține un cocktail de principii active intens hidratante fiind potrivită pentru îngrijirea zilnică a tenului. Aquaxyl® optimizează rezervele de apă din derm, împiedicând deshidratarea excesivă, iar Glicerina este responsabilă de legarea apei în straturile superioare ale pielii.

Sura foto: farmec.ro

Al doilea produs pe care l-am căutat a fost șamponul, iar șamponul fortifiant cu urzică și vitamina E mi-a atras atenția, amintindu-mi de copilărie. Șamponul promite fortifierea de la rădăcină a părului, având efect tonic și regenerant. Este pentru toate tipurile de păr.

Sura foto: farmec.ro

Eu sunt foarte diferită de mama. Mă machiez, mi-am vopsit părul în tot felul de culori trăsnite și vorbesc mult și tare. Aș vrea totuși să transmit copilului meu bunele maniere și bunele mele obiceiuri deoarece farmecul se cultivă în familie.


  Andreea

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2022

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Hits