luni, 4 aprilie 2022

Primăvara la mare

Mie îmi place la mare. La marea noastră, Marea Neagră. Poate unii or să se întrebe de ce la marea și nu muntele, având în vedere că am menționat că nu știu să înot mai multe ori. Dar iubesc sunetul mării, valurile, aerul sărat… Deja mă gândesc la o vacanță la mare.

În curând e ziua mea și am tot fost întrebată ce mi-aș dori de ziua mea. Păi, de ziua mea aș vrea să fiu la mare înconjurată de ziua mea. Știu, știu! Ziua mea e în aprilie, pe 25. Dar, asta nu înseamnă că nu pot să fiu la mare atunci. Eu, aș putea să mă bucur de o săptămână la mare, în extrasezon, având întreaga plajă pentru mine, iar toți prietenii mei ar putea veni să îmi fie alături de 1 Mai. Ce idee bună! Pot organiza o petrecere pe terasa hotelului, de unde se poate privi marea.
Singurul inconvenient ar fi că ar trebui să organizez totul singură, deși nu sunt o organizatoare de petreceri. Norocul meu e că am găsit hotelul: Hotel Opal.


„Unde stăm? Unde dormim? Suntem prea bătrânei pentru a dormi în cort” vor zice unii dintre prietenii mei.

„Pai, dragii mei, petrecerea propriu zisă de ziua mea, va avea loc la hotel. Deci, vom dormi cu toții la hotel. Deja v-am rezervat camere pentru două nopți” le voi răspunde încântată. „Noaptea de pe 30 aprilie spre 1 mai, și noaptea de pe 1 mai spre 2 mai. Doar nu am să vă chem la mare, să conduceți, să petreceți, apoi să conduceți înapoi.” Hotelul Opal este amplasat pe faleza din partea nordică a peninsulei Cap Aurora, la 50 de metri de plajă. Zona este pitorească, mai ales datorită reliefului spectaculos și a poziționării între pădurea Comorova şi Marea Neagră, iar hotelul are tarife speciale pentru invitații la evenimentele care au loc la hotel.


„Nimeni nu îți garantează că va fi cald și frumos la mare pe 1 mai”, vor spune unii dintre prietenii mei puțin mai pesimiști. În cazul în care vreme nu va ține cu noi, iar afară va frig, hotelul are și restaurant pentru evenimente la interior, unde va fi cald și bine.

„Bine, bine și de mâncat ce mâncăm?” vor spune pofticioșii.

Dar ce nu vom mânca? Hotel Opal are mare selecție de feluri de mâncare, de la burgeri și pizza coaptă la cuptor pe lemne la paste și fructe de mare. Să nu mai vorbim de băuturi și de selecția de vinuri. Pe lângă asta Hotel Opal îmi permite să personalizez meniurile în funcție de fiecare invitat, iar așa voi reuși să-i mulțumesc pe toți mofturoșii.

„Și dacă ne plictisim după petrecere? Ce alte facilități ne poate oferi hotelul?”.

Pe lângă statul pe șezlong la soare, pe plaja de 5000 de mp pentru șezlonguri și 2990 metri mp pentru cearșafuri, plajă ce este  fragmentată în golfuri mici cu aspect de insulă tropicală, cu zone cu apă puțin adâncă, pentru cei care nu știu să înoate, așa ca mine, există și un teren de tenis de câmp administrat de un instructor autorizat.  



Și cred că așa mulțumesc toată gașca de oameni zglobii și mă pot bucura de prezența lor în viața mea, la mare și la soare. Iar asta va fi cadoul lor pentru mine, faptul că sunt cu mine la mare primăvara.
Deci, cine vrea să vină la mare de 1 mai ca să sărbătorească cu mine?


                         Andreea

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2022

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Hits