Se afișează postările cu eticheta Beauty. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Beauty. Afișați toate postările

luni, 29 ianuarie 2018

Favoritele anului 2017

Bună dragile mele!
Iată că am revenit și eu pe blog după aproape un an de absență. Dar ce să faci când timpul nu ajunge pentru a gestiona toate pasiunile tale? Sper ca anul acesta timpul să aibă mai multă rabdare cu mine și să mă pot ocupa de tot ceea ce îmi face plăcere.
Am zis să nu treacă luna ianuarie și să nu apuc să vă povestesc și eu, ca tot omul, despre preferatele anului 2017.


Am ales câteva produse pe care le-am folosit pe parcursul anului aproape zilnic și de care nu m-am putut despărți.

1. Cremă Effaclair Duo + 
Cumpărată la îndemnul medicului dermatolog și folosită cu regulariate în fiecare dimineața. O cremă ce mie mi-a redus vizibil coșurile și roseața minimalizând semnele provocate de vindecarea acestora. Pentru cineva care se luptă cu acneea, la fel ca mine, merită toți banii.

2. Cremă Bioderma Sebium Pore Refiner
Și aceasta, cumpărată tot la sfatul medicului dermatolog, a făcut minuni pentru mine. Spre deosebire de alte creme ce doar diminuează aspectul porilor deschiși, această cremă ajută la micșorarea porilor. Are o aromă plăcută cu un finish mat, pielea rămânând catifelată.

3. Apă micelară Bioderma Sebium H2O
Deși am folosit apa micelară de la mai multe branduri pot spune că cea de la Bioderma este mama lor și chiar nu aș greși dacă aș spune asta deoarece apa micelară Bioderma este o invoție proprie a laboratorului francez pe care alte branduri au copiat-o.
Trebuie să vă spun că nu folosesc apa micelară pentru demachire ci o folosesc după demachierea propriu-zisă. Această apă micelară este special creată pentru tenul mixt, uleios și cu probleme. Lasă tenul curat și revigorat, nu conține alcool și nu usucă tenul.

4. Fondul de ten Revelon Colorstay pentru ten mixt
Nu știu dacă ar mai fi ceva de spus despre acest fond de ten. Este lăudat și extra lăudat. Uniformizează nuanța pielii și are o acoperire medie spre mare și nu conferă tenului acel efect de mască, pe care noi toate îl evităm.

5. Pudră Stay Matte Rimmel London
Cum am tenul mixt nu încape îndoială că am nevoie de pudră în rutina mea zilnică. Sunt convinsă că există pudre mult mai fancy pe care le-aș putea folosi, dar aceasta este cea mai ieftină și cea mai bună pudră pe care o puteți găsi. Îmi place mult că nu lasă un aspect făinos și are o textură foarte faină.

6. Paletă corectoare L'oreal Infaillibile Total Cover
Am folosit cu mare spor pastiluța verde pentru camuflarea roșeții cât și cea mai deschisă culoare din paletă pentru acoperirea coșurilor ce doreau să iasă morțiș în evidență. Am încercat să le folosesc și sub ochi dar nu mi-au placut pentru ca produsul s-a strâns în ridurile fine de sub ochi.

7. Maybelline Eraser Eye Concealer
Un anticearcăn cu acoperire medie și aspect lejer ce nu încarcă zona ochilor și nu se adună în ridurile fine de sub ochi. Mie imi place foarte mult și ambalajul care face ca produsul să nu intre în contact cu aerul.


8. Paleta Maybelline The Blushed Nudes
Paletă ce are un look drăgălaș cu nuanțe pământii potrivite atât pentru un machiaj de zi cât și pentru unul de seara. Îmi place mult această paletă, singurul lucru care m-a dezamăgit este aspectul ușor prăfos al fardurilor. Eu folosesc baza de machiaj de la Elf și fardurile rezistă destul de bine pe durata zilei. Nu le-am folosit fără baza de machiaj așa că nu aș putea să fiu obiectivă din această privință.

9. Eyeliner negru Kallos
E eyelinerul cu care mă împac cel mai bine. E ușor de folosit și are o nuanță de negru intens ce se usucă mat. Are o pensulă subțire și precisă cu care poți trasa atât linii groase cât și linii subțiri și nu se întinde, stă cuminte acolo la locul lui.

10. Creion sprâncene Kallos
Un alt produs de la Kallos pe care îl iubesc. Este foarte pigmentat și are o mină nici prea moale nici prea tare cu care pot trasa „liniuțe” fără să apăs foarte tare. De rezistat rezistă fără să se întindă și la prețul pe care îl are (în jur de 8 lei) este nelipsit în rutina zilnică.

11. Balsam de buze Apivita
Am trecut de la Nivea la Apivita deoarece acest balsam este 96%  natural, nu conține parabeni, propilenglicol, uleiuri minerale sau silicon. Hrănește și hidratează buzele și mă împac bine cu aceste balsamuri și iarna și vara și pe tot parcursul anului. Cel mai mult îmi plac cele cu coacăze negre, rodii și cacao.

12. Rimelul Wonder'Full Rimmel London
Am vrut să includ și un rimel în această listă de produse deși trebuie să recunosc că nu e preferatul meu dar din moment ce m-am ținut cu dinții de #nobeautyshoppingchallenge acesta a fost următorul rimel pe care am vrut să îl termin. Îmi place faptul că oferă genelor un aspect natural dar se întinde sub ochi, dacă ați mai pomenit așa ceva.

Acestea sunt produsele pe care le-am folosit anul acesta.

Care au fost preferatele voastre din 2017? 
Ați încercat ceva din preferatele mele?

marți, 27 septembrie 2016

Haul Park Lake mall

Hello guys!

Fac cum fac şi rămân în urmă cu postarile şi îmi cer scuze. Încerc din răsputeri să recuperez şi sper să aveţi răbdare cu mine. Cele care ma urmărţi şi pe Facebook ştiţi că acum ceva timp am fost la Bucureşti la noul mall Park Lake iar azi vreau să vă vorbesc puţin despre magazinele de cosmetice pe care le găsiţi acolo şi despre cele câteva produse pe care le-am achiziţionat de acolo.



În primul şi în primul rând m-am oprit la magazinul Melkior. Am fost foarte încântată să îmi bag degetele  în toate fardurile şi mi-a fost foarte greu să aleg doar câteva.


Nu cred că fardurile de la Melkior mai au nevoie vreo prezentare. Ştiţi prea bine cât de bune sunt şi cât de încântate sunt fetele de aceste cosmetice, aşa că am să mă rezum în a vă arăta care au fost alegerile mele finale.



Am intrat şi în magaziunul Flormar de unde mi-am achiziţionat două oje, (pentru că erau la reducere) deşi am prea multe şi nu cred că o să le termin vreodată pe toate. Şi da, ştiu că ele nu sunt în poza de grup pentru că iniţial am uitat că le-am cumpărat... îmi aminteam că mă hotărâsem să nu mai dau bani pe oje... Guess I failed!


Un ruj roziu la prima impresie dar care pe buze e un fel de nude care arată cam ciudat dacă nu îl amestec cu altă culoare, dar care, la prima vedere mi s-a părut foarte fain.


Şi tot de la Flormar mi-am mai mai luat şi un gel de duş, varianta pentru el, pentru că mirosea prea bine ca să nu îl cumpăr.

Şi am ajuns la magazinul NYX, de care ştiam că nu se deschisese încă, şi mi-am luat un creion jumbo alb, pe care mi-l doream de foarte mult timp.


Şi acum am să trişez puţin pentru că vreau să vă arăt şi două produse pe care le-am primit de la prietena mea din Bucureşti şi care îmi plac foarte mult.
În primul rând un ruj lichid mat de la Essence în nuanţa Coral Mousse care a devenit preferatul meu şi care are un miros foarte fain care mie îmi aduce aminte de vata de zahăr.


Şi un parfum solid care nu ştiu de la ce firmă este sau de unde îl puteţi achiziţiona dar care mie îmi place foarte mult.


Dacă ştiţi de unde este acest parfum solid please let me know. De asemenea dacă vreţi un rewiev mai detaliat despre oricare dintre aceste produse spuneţi-mi. 
În Park Lake mall găsiţi următoarele magazine de cosmetice: Melkior, Flormar, NYX, Sephora, Douglas, Gerovital, Pupa, Sabon, Yves Rocher aşa că magazine sunt şi aveţi de unde alege. Dacă aveţi drum prin Bucureşti nu rataţi ocazia de a vizita acest mall.
Cam asta a fost tot pentru azi. Promit că încerc să recuperez cu postările pentru că idei sunt dar timp nu prea. Vă pup!

Do you have any questions? Ask me!




marți, 30 august 2016

[Review] Gerovital Happiness CC Cream şi Cremă Hidratantă Matifiantă

Hello girls!
După o vacanţă prelungită (despre care o să vă povestesc într-o altă postare) iată că am revenit pe blog şi am şi un nou ţel pentru blogul meu şi anume să postez de două ori pe săptămână (sper să reuşesc).


Vreau să vorbesc azi despre două produse Gerovital din gama Happiness. Am întârziat cu acest review deoarece am avut o relaţie de love-hate cu aceste două produse pe parcursul acestei veri şi am vrut să îmi formez o părere clară despre ele înainte de a posta pe blog.




1.  Gerovital Happiness CC Cream


O să încep cu CC Creamul. Nu ştiu dacă ştiţi că am avut probleme cu tenul în adolescenţă aşa că eu caut mereu noi modalităţi de a ascunde imperfecţiunile tenului meu problematic. Ştiţi cu toate că vara se trece de la fondul de ten la CC Cream sau BB Cream datorită texturii lor mai uşoare. Deoarece a vuit blogosfera despre acest CC Cream mi-am zis să-l încerc şi eu. Vreau să vă zic de la bun început că este un produs bun, însă nu pentru oricine sau în toate situaţiile, de aceea eu am avut o relaţie de love-hate cu el.
CC Creamul are o cantiate de 50 de ml, valabilitate de 12 luni de la deschidere şi un preţ accesibil (între 17-20 de lei).
Există trei variante ale acestui produs:
  • cu zmeură, gamă destinată tenului normal, nuanță deschisă;
  • cu caise, gamă destinată tenului uscat, nuanță medie;
  • cu afine, gamă destinată tenului gras, nuanță închisă.




Eu am ales varianta cu zmeruă, destinată tenului normal datorită nuanţei deschise a produsului (sunt un vampir şi am tenul foarte deschis la culoare chiar şi vara indiferent dacă stau la soare sau nu). Nu ştiu de unde au tras ei concluzia ca daca ai tenul mixt sau gras ai tenul închis la culoare. Cred că ar fi trebuit să facă toate cele trei nuanţe pentru toate cele trei tipuri de ten... de exemplu: cu zmeură pentru ten normal, nuanţă închisă, deschisă şi medie. Are sens, nu?
Îmi place mult ambalajul vesel şi colorat şi la fel mult îmi place şi sistemul de dozare.


Îmi place când nu trebuie să îmi bag degetele într-un produs pentru a-l putea folosi.
Consistenţa produsului este una lichidă, uşor de întins, simţindu-se foarte plăcut pe piele. Mirosul este unul de zmeură (bineînţeles) probabil prea strident pentru unele nasuri (cum ar fi al meu). Eu nu mă omor, însă nici nu îmi indisplace mirosul.
Nu oferă o acoperire mare şi nu se descurcă prea bine cu coşurile sau roşeaţa, însă uniformizează frumos culoarea pielii. Bineînteles este vorba de o cremă colorantă, nu de un fond de ten, deci eu consider că îşi face treaba foarte bine.
Puteţi vedea mai jos că încă se mai vede tatuajul meu cu henna după aplicarea CC Creamului.


De ce vă ziceam că am avut o relaţie de love-hate cu acest produs? Pentru că la capitolul rezistenţă acest produs nu excelează, cel puţin nu pentru tenul meu gras. După aproximativ 3 ore tenul începe să îmi lucească intestetic, ca un glob de Crăiun. Indiferent dacă aplic o pudră sau o cremă matifiantă mai mult de 4 ore nu pot să port acest CC Cream fară să lucesc ca bradul de Crăciun.

Ingredientele sunt următoarele: aqua, triethoxycaprylylsilane, isononyl isononanoate, styrene/acrylates copolymer, sorbitan oleate, glycerin, cyclopentasiloxane, dimethicone, dimethicone crosspolymer, octyldodecanol, octyldodecyl xylosite, PEG 30 Dipolyhydroxystearate, hydroxyethyl acrylate/sodium acryloyldimethyl taurate copolymer, sorbitan isostearate, polysorbate 60, C12-15 alkyl benzoate, polymethyl methacrylate, Xylitylglucoside, Anhydroxylitol, xylitol, 2-phenoxyethanol, ethylhexylglycerin, Rubus idaeus fruit extract, fragrance, sodium benzoate,maltodextrin, tetrasodium EDTA, sodium hydroxide, CI 77891, CI 77492, CI 77491, CI 77499
Deci doar ingrediene bune şi foarte bune, mai puţin parfum și sodium hydroxide care sunt la sfârşitul listei.

2. Cremă Hidratantă Matifiantă cu afine



Deoarece mi-am cumpărat CC Creamul care nu era în gama de produse pentru ten gras, atunci când l-am cumpărat m-am gandit că Cremă Hidratantă Matifiantă cu Zmeură e interesantă şi ar fi bine să combin cele două produse pentru un rezultat mai bun. (O cee parfum de fructe de pădure pe tenul meu, minunat! Not!)
La fel ca şi CC Creamul această cremă are un miros destul de puternic de afine şi aşa cum ziceam şi mai sus, nu pot să zic că îmi place foarte mult dar nici nu îmi indisplace.
Crema vine într-un ambalaj de 30 de ml, cu o valabilitate de 12 de la deschidere, care are o pompiţă de dozare pe care poţi să apeşi cât de tare vrei, în funcţie de cantitatea de produs dorită, în plus îmi place culoarea, care îţi face cu ochiul (hai cumpără-mă!).



Am folosit această cremă ca bază pentru CC Creamul mai sus mentionat. Crema are textură uşoară, parfumată, uşor hidratantă lasând tenul mat după ce intră în piele. Însă senzaţia de matifiere imediat după folosire nu este una de durată (cel puţin nu în cazul meu). Nu a reuşit să facă faţă perioadei călduroase, de vară, aşa cum îmi doream eu. Totuşi am să-i mai dau o şansă şi la toamnă când vremea va fi mai răcoroasă iar tenul meu trece la gras la mixt. Până atuci rămân fidelă cremei matifiante de zi de la Nivea, despre care vă vorbeam cu mult timp în urmă AICI şi care acum e puţin diferită şi necesită un nou review.

Pentru că am aruncat cutia, nu am reuşit să găsesc ingredientele acestui produs, sorry! Însă ei spun că are în compoziţie Sebaryl® care reglează secreţia de sebum, este astringent natural şi are efect matifiant.

Îmi place că această gamă de produse nu conţine parabeni sau factori alergici.

În general mie îmi plac produsele de la Gerovital (Farmec) şi produsele lor merită încercate. Nu mă declar mare fan a acestor două produse însă nici nu le detest.

Voi aţi încercat produsele din această gama? V-au plăcut?






vineri, 3 iunie 2016

Am testat un beauty hack - Charcoal Pore Strips - Fail

Bună!

Pentru că afară plouă de câteva zile, iar mie nu îmi arde să ies din casă nici până la colţ m-am gândit că îmi trebuie o activitate amuzantă şi ca să vă amuz şi pe voi, m-am gândit să testez un beauty hack.
Ce să este oare un beauty hack? Nu cred că avem un cuvânt în română care să definească această expresie. Un beauy hack este o chestie inventată de cineva, care ar trebui să înlocuiscă produs cosmetic.
Beauty hack-ul pe care l-am încercat şi pe care o să vi-l arăt azi trebuie să înlocuiască charcoal pore strips.
Aveţi nevoie doar de două produse ieftine pentru a recrea acest produs:


Cărbune activ (pastiluţe de la farmacie numite Carbocit) şi lipici şcolar (aracet) non toxic. Normal ar fi trebuit să folosesc pastile gen capsule pentru ca cărbunele să fie deja ca un praf, dar nu am găsit; aşa că am zdrobit vreo trei pastiluţe de carbocit într-o ceşcuţă.
Tot ce trebuie să faceţi este să amestecaţi cărbunele activ cu lipiciul şcolar până se formează o pastă neagră şi lipicioasă pe care să o folosiţi drept mască.



Apoi cu ceva pensulă pe care nu o folosiţi foarte des este timpul să aplicaţi această mâzgă pe faţă.
Am aplicat-o pe faţă în zonele în care am crezut că am probleme cu punctele negre.


Da, ştiu şi pe mine m-a bufnit râsul când m-am văzut în oglindă. Important este ( dacă vă vine ideea tembelă de a încerca acest beauty hack şi să vă puneţi lipici pe faţă) să evitaşi pe cât posibil acel „puf” pe care îl aveţi pe faţă, sau orice alt fel de păr (cum ar fi sprâncenele).
Apoi staţi cu mâzga asta neagră pe faţă până se usucă lipiciul şi dezlipiţi nebunia de pe „mască” pe faţă.


Şii nu a funcţionat. Singura fâşie care am reuşit să o smulg întreagă de pe faţă a fost cea de pe bărbie şi nu era nimic pe ea. Trist, nu? Sinceră să fiu am crezut că o să meargă, pentru că la un moment dat chiar se absorbise aşa exact ca o mască. Plus am văzut nişte videouri în care fetele erau mai mult decât foarte încântate.

Partea cea mai aiurea a fost că m-am înroşit îngrozitor. Nu ştiu dacă a fost lipiciul sau cărbunele, dar clar nu aş mai încerca şi a doua oară să văd dacă aces beauty hack funcţionează.

Vreţi să mai încerc şi alte beauty hacks?


vineri, 27 mai 2016

Apă micelară şi demachiant bifazic Garnier [Review]

Hello!

Astăzi o să vorbesc puţin despre două produse ce ţin de îngrijirea tenului. E adevărat că pe parcursul anilor rutina mea de îngrijire a tenului s-a schimbat în mod dramatic, deoarece am trecut de la un ten acneic (în adolescenţă) la un ten mixt spre gras. Încă mai am ceva probleme cu micii monstruleţi care se încăpăţânează să apară atunci când îmi e lumea mai dragă, dar asta e!
După cum zice şi în titlu o să vă vorbesc despre două produse de la Garnier care sunt ca nişte surori nedespărţite, una mare Apa micelară şi una ceva mai micuţă Demachiantul bifazic.



1. Apa micelară
Nu ştiu încă de ce am ales-o pe cea pentru ten sensibil, cred că şi cea normală (albastră) ar fi fost potrivită pentru mine. Mă bucur enorm că cineva a inventat acest „demachiant inteligent” după care nu trebuie să te speli pe faţă (recunosc sunt o leneşă).



În primul rând pot spune că mă încântă gramajul. Da, ştiu, este mare (400 ml), dar atunci când am plecat undeva mi-am cumpărat o sticluţă cu un dozator şi totul a fost ok. Deşi acest demachinat este „inteligent” micelele captând impurităţile din piele vă spun că nu este suficient o singură dischetă şi o singură aplicare. Nu spun că trebuie să vă frecaţi faţa, această apă micelară curăţă cu adevărat foarte bine tenul.
Un alt lucru care mă încântă este faptul că nu usucă pielea, nu conţine alcool sau parabieni şi este multifuncţională, adică poate fi folosită pe ochi, pe gât şi pe buze (iar atunci când o foloseşti pe buze nu lasă un gust amar).




Sistemul de dozare, este la fel ca la mai toate produsele de la Garnier şi eu chiar mă descurc foarte bine cu el. Nu pot spune că am vărsat mai mult produs pe o dischetă decât era necesar.
Preţul este unul accesibil în jur de 25 ron.

2 .Demachiantul bifazic



M-am învârtit în jurul acestui demachiant ceva timp înainte să îl cumpăr. De ce? Pentru că nu folosesc produse waterproof şi consideram că apa micelară îşi facea treaba foarte bine. În plus am avut un demachinat bifazic de la care mă usturau, îmi lăcrimau şi mi se înroşeau ochii. Am încercat să îl folosesc de două ori apoi l-am aruncat. Însă nu regret nici măcar o secundă că am cumpărat până la urmă acest demachiant care este special pentru ochi.
Demachiantul bifazic are şi el acelaşi sistem de dozare ca şi soluţia micelară. De obicei, demachiantul bifazic se adresează produselor waterproof şi am reuşit să demachez cu succes de pe gene şi un rimel waterproof. Secretul meu este că plasez o dischetă demachiantă „îmbibată” de produs pe ochi, aştept câteva secunde şi pam bam printr-un singur gest machiajul este îndepărtat de pe pleoapă. Mai insist puţin, dacă este cazul, pentru rimel şi tuş, dar nu este necesar să frec ochii.
Mi-a plăcut foarte mult faptul că produsul nu lasă o peliculă grasă după aplicare, deşi la început se simte o consistenţă uleioasă. Nu irită ochii şi nu provoacă alergii.

Ingrediente: aqua/water, isododecane, isopropyl palmitate, undecane, arginine, CI 60725 / violet 2, citric acid, dipotassium phosphate, disodium edta, hexylene glycol, octyldodecanol, octyldodecyl xyloside, polyaminopropyl biguanide, potassium phosphate, sodium chloride, tridecane.

Preţ: în jur de 20 ron.

Singura chestie de care nu sunt foarte sigură este treaba cu protejatul şi întăritul genelor. Nu pot spune că mi-am rupt genele folosindu-l însă nu îmi dau seama dacă s-au mai întărit. Am gene dese şi lungi şi nu am putut observa nicio îmbunătăţire sau deteriorare.

În conluzie: Blogosfera nu laudă degeaba aceste două produse. Sunt foarte mulţumită de investiţia făcută şi cred că am făcut o investiţie cu cap, care de data aceasta nu a fost una impulsivă. 
Vă recomand cu încredere asceste două produse. 

Voi ce produse folosiţi pentru demachiere?








sâmbătă, 23 aprilie 2016

3 tuşuri de la Kallos (Review)

Bună fetelor! (Uneori mă gândesc dacă ar trebui să spun ceva şi de băieţi)

Nu e aşa că vă place să găsiţin produs care are un preţ mic, dar care îşi face treaba la fel de bine ca unul scump?

Iubesc tuşul cu pensulă subţire de la Kallos. Am aflat că mai sunt două variante de tuş la Kallos aşa că m-am hotărât să le încerc pe toate şi să povestesc şi vouă despre ele.


1. Tuşul cariocă cu vârf gros 



Când l-am cumpărat am crezut că va fi prea gros ca să mă pot descurca cu el. Mare mi-a fost surpriza cand am reuşit să folosesc şi "dunga de tuş" a ieşit perfectă de fiecare dată. Are o culoare intensă şi se usucă mat pe pleoape. Are o consistenţă bună, pentru un tuş cariocă. Am învăţat să îl folosesc în aşa fel încât să trasez şi linii mai groase şi linii mai subţiri. Zice pe ambalaj că este long lasting şi waterproof. Long lasting pot să zic că este, l-am avut toată ziua pe pleoape şi nu s-a mişcat de la locul lui. Cât despre waterproof... poate e mai bine spus water resistent. Per total e un tuş bun la un preţ şi mai bun.

2. Tuşul cariocă cu vârf subţire



Eh, aici altfel stă povestea. Acest nu mi-a plăcut. Vârful e prea moale şi nu am reuşit să fac o linie care să aibă o culoare uniformă. Tuşul din cariocă o fi el negru, dar din cauza vârfului nu am putut să îl aplic uniform. Dacă apăsam mai tare culoarea nu era uniformă, dacă nu apăsam nu "scria". Am încercat să îl aplic în două straturi, nici aşa nu a mers. Pe el scrie long lasting şi waterproof, însă nu mă pot pronunţa la acest capitol pentru că nu am reuşit să îl port. Nu ştiu, eu una nu m-am descurcat cu el deloc.

3. Tuşul lichid cu vârf subţire


Acesta este preferatul meu. Îl folosesc de mult timp şi mă descurc foarte bine cu el. Consistenţa este perfectă pentru un tuş lichid. Are o culoare intensă, negru mat. Stă la locul lui pe pleoape nu se întinde, nu se şterge. Îmi place mult pensula, e precisă şi subţire. Pot trasa linii mai subţiri sau mai groase... e perfectă!

Iată şi swatchurile în ordinea prezentării:


E adevărat că tuşurile lichide cer puţină îndemânare, but practice makes it perfect! Totuşi dacă până acum aţi folosit numai creionul dematograf vă recomand să începeţi cu tuşurile tip cariocă.
Chiar dacă eu nu am reuşit să mă înţeleg cu tuşul cariocă cu vârf subţire am citit şi review-uri bune despre acest produs.

Toate aceste tuşuri au preţuri între 7-10 lei, deci sunt foarte "abordabile",

Voi ce tuşuri folosiţi? Ce îmi puteţi recomanda?




joi, 14 aprilie 2016

Secretele unui păr frumos şi sănătos

Bună fetele!

Pentru că azi am avut programare la "hair stylist" la singura persoană pe mâinile căruia îmi las părul m-am gândit să vă împărtăşesc câteva din secretele mele pentru un păr frumos şi sănătos.

1. O perie de păr din cu dinţii din lemn

Mie niciodată nu mi-au plăcut periile cu dinţi de metal. Mi se pare că rup părul şi îl deterioriază. Periile cu dinţi de plastic se strică repede, cel puţin cele pe care le-am avut eu, în plus electrizează părul. Am descoperit de câţiva ani periile de lemn şi nu mă mai pot despărţi de ele. În primul rând periile de păr absorb din uleiurile naturale ale părului la fiecare periere întinzându-le pe toată lungimea părului. Şi dacă aveţi o perie cu dinţii rotunzi la vârf puteţi beneficia şi de un masaj al scalpului, lucru care stimulează circulaţia sângelui.

2. Uleiurile naturale 



  • Uleiul de cocos este benefic în primul rând pentru scalp stimulând circulaţia sângelui transportul oxigenului şi a nutrienţilor către rădăcina părului;  antioxidantii, vitaminele şi nutrienţii din uleiul de cocos hrănesc scalpul şi stimulează creşterea firului de păr. Uleiul de cocos previne despicarea vârfurilor. Eu folosesc, binecunoscutul, ulei de cocos de la Solaris.



  • Uleiul de ricin ajută la creşterea părului, previne căderea părului, de asemenea, închide culoarea părului, prevenind apariţia firelor de păr albe. Momentan la acest ulei nu am descoperit un brand care să mi se pară mai OK decât altul, aşa că folosesc un ulei de richin random de la farmacia naturistă.

  • Uleiul de argan îmbunătăţeşte elasticitatea părului, previne încâlcirea firelor de păr, are efect de întărire a firelor, catifelează firele de păr, reduce riscul apariţiei mătreţii, mâncărimilor sau iritaţiilor. Până acum foloseam uleiul de argan presat la rece de la Herbal Sana dar acum acum am cumpărat uleiul de la Allderma să vedem daca e mai bun. 
MOD DE FOLOSIRE:
Firul de păr are o structură cu mici "dinţi" (cuticulă) care arată cam aşa:


Dacă nu descideţi "dinţii" uleiul va avea efect numai asupra scalpului. De aceea şi măştile de păr şi balsamul se aplică după spălare.

Deci cum folosesc eu măştile cu ulei: mai întâi încălzesc puţin amestecul de ulei (cocos, argan, richin) sau dor uleiul preferat la microunde (cam 30 de secunde), apoi  aplic de la rădăcină pe lunghimea părului ajutându-mă de un piepten cu dinţi deşi şi îmi las uleiul în păr peste noapte pentru a se absorbi. Am observat că dacă acoperiţi părul cu un prosop sau cu o cască de duş, lăsându-le pe cap peste noapte uleiul este absorbit mai bine.
Dacă nu aveţi timp, sau chef să staţi să amestecaţi uleiurile puteţi să folosiţi o săptămână ulei de cocos, o săptămână ulei de argan şi tot aşa, rotindu-le.
De obicei amestec cantităţi egale de uleiuri şi le păstrez într-un recipiet cu pulberizator şi pulberizez direct pe păr.
De asemenea, iarna. iau o cantiate infimă de ulei de cocos şi o "masez" numai la vârfuri, zilnic (da zilnic!) până la următoarea spălare. Acest lucru previne despicarea firelor de păr.

3. Masarea scalpului

Este bine ca din când în când să ne masăm scalpul, deoarece în acest fel stimulăm circularea sângelui. Eu îmi masez scalupul atunci când aplic masca din uleiuri şi atunci când mă spăl pe cap.

4. Clătirea părului

După cum vă spuneam mai sus părul are acei "dinţişori" care aşa cum se pot "deschide" se şi închid dacă clătiţi părul cu apă puţin mai rece. Nu vă gândiţi că trebuie să clătiţi părul cu apă rece, nu vreau să raciţi; la sfârşit când simţiţi că părul este clătit, mai daţi cu duşul peste el, pentru câteva secunde, folosind apă ceva mai rece decât cea cu care l-aţi clătit.
Un alt truc pe care îl folosesc, cel puţin de două ori pe lună: îmi clătesc părul cu "apă de rozmarin". Adică: iau câteva fire de rozmarin proaspăt şi le pun la fiert în apă. La sfârşit, după ce mă spăl pe cap şi mă clătesc pur şi simplu torn "apa de rozmarin" în păr şi o las să pătrundă în păr... puteţi pune părul în prosop.

5. Nu dormiţi cu părul desprins

Ok, dacă aveţi părul lung v-aş sfătui să dormiţi cu el împletit. De ce? Pentru că aşa puteţi preveni despicarea vârfurilor. De obicei firul de păr se despică deoarece se "freacă" de haine, imaginaţi-vă ce se întâmplă când vă foiţi în pat.

6. Renunţaţi la placă şi alte surse de căldură 

Ştiu este ceva ce auziţi des. Nu vă spun să renunţaţi de tot, dar măcar nu folosiţi placa în fiecare zi.
Acum că vine vara, eu nici măcar nu îmi usuc părul cu feonul.

Acestea sunt lucrurile care fac ca părul meu să fie mai frumos şi sănătos. Unele mi le-as spus "hair stilystul" şi unele le ştiu de la bunica mea care a lucrat şi ea în aceeaşi branşă.

Şi pentru că am făcut o schimbare de look o să vă arăt şi poze cu noua freză :))



Voi ce trucuri folosiţi pentru un păr frumos?


    Hits