S-au întâmplat multe în ultima vreme. A murit regina Marii Britanii, a divorțat Simona Halep, a început școala, a venit toamna, afară e frig…
Am să scriu despre toate aceste subiecte curând, căci mie îmi place să fiu
în urmă cu trendurile și cu ce se întâmplă în lume. (HaHa)
Acum să revenim la faptul că afară e frig și a venit toamna și să vă povestesc ceva din vacanța mea la Tușnad cu băieții. (Băieții de care vă povesteam aici). Poate așa vă mai încălziți.
Să începem cu începutul. Într-o dimineață de luni, mi-am cărat băgăjelul la gară să mă întâlnesc cu unul din băieți. El, venind de la un oraș distanță, a fost mai harnic și a ajuns înaintea mea. (Nu, nu am întârziat, trenul nu era acolo când am ajuns.)
De la Bacău la Tușnad am făcut în jur de 4 ore (cam cât faci și de la Bacău la
București. Trăiască CFR-ul.) Călătoria a fost una plăcută, pentru noi, căci trenul
era plin de oameni, unii având locuri în picioare. Însă, fiind cu amicul meu,
nu am simțit cum a trecut timpul.
Ajunși la hotel a
trebuit să așteptăm ca ale noastre camere să fie gata de primire. Și trebuia să
îl așteptăm și pe băiatul meu ce a condus de la București și s-a mocăit, așa
cum îi este stilul, deci a întârziat ajungând cu două ore mai târziu decât
planificase.
Eh, din vacanța
asta am două întâmplări amuzante, sau mai puțin amuzante, asta decideți voi.
Prima întâmplare
e despre ușa de la balconul camerei în care stăteam. Luați aminte că stăteam la
un hotel de 4*, deloc ieftin.
Avusesem o zi destul de plină, călduroasă. L-am învățat pe băiat să meargă pe bicicletă
(mă rog, aproape a reușit să meargă).
Înainte de cină începuse așa o ploicică,
cu stropi subțiri de apă rece, rece. Ca la munte. Ne-am bucurat de senzația de răcoare
pe care ne-a oferit-o și am plecat să luăm cina. După cină, am vrut să ieșim pe
terasa hotelului să stăm la cioace dar, afară venise musonul.
O ploaie torențială
ce cădea din cer cu puterea unei cascade. Stropi mari, grei și reci. O secundă
în acea ploaie te făcea ciciuleți. Deci, în cameră cu noi. Dar ce să vezi? În
cameră, în dreptul ușii balconului, era o băltoacă. Și ce băltoacă! Căci în
balcon era o micro piscină. Răspunsul hotelului? Vă putem oferi altă cameră
fără balcon. Răspunsul meu? Nu mă mut în altă cameră la ora 22 și ceva. Iau
prosoapele ce nu aveam să le mai folosim și „usuc” băltoaca ce deja se
infiltrase în carpeta camerei.
A doua întâmplare
e despre traseul turistic pe care ne-am hotărât să îl parcurgem.
Deoarece eu mi-am
cărat adidașii de hiking cu mine m-am tot rugat de gașcă să facem un traseu
turistic (de traseu montan nici nu s-a adus vorba luând în considerare condiția
noastră fizică). Zis și făcut. Am ales cel mai ușor traseu turistic ce are ca
obiective principale Băile Tușnad – Turnul Apor – Dealul Ludmila. Este traseul ce
este și cel mai aproape de stațiune.
Mi-am luat
adidașii și hainele de sportivă, pregătită fiind să mă plimb prin pădure după fragi și
mure, și am plecat cu gașca pe traseul turistic.
Drumul pornește prin stațiune, pe
o cale pavată ce trece pe lângă policlinica balneară, pe lângă izvoarele Mikes
și Apor ajungând la marginea pădurii. De aici începe drumul de pădure pe o
potecă bine bătătorită, traseul ducând către versantul muntelui Surduc.
La 10 minute de mers
de la muntele Surduc apare Turnul Apor. Turn la care noi am ajuns.
Ne-am făcut
poze din turn, pe turn, pe lângă turn și am mâncat fiecare cate o ciocolățică
pentru a avea energie.
Totuși, mergând pe drum, eu am auzit niște mormăituri.
Inițial am crezut că e bidonul de apă din ghiozdan, însă după ce le-am mai
auzit de două ori și auzisem și bidonul ce făcea un zgomot diferit am sugerat grupului să mărească pasul.
Nu era cazul să facem pauze.
De la turn
traseul urmărește izvoarele unui mic pârâu iar după 15-20 de minute de mers
traseul ajunge la punctul belvedere Ludmila.
Eh, nu știu cum și prin ce circumstanțe, de la turn, am ajuns eu să fiu șef de șir
indian. Să atrag atenția grupului la ciupercuțe, la crengi, să fie atenți pe
unde pășesc. Am găsit alune de pădure, am sărit peste un trunchi de copac căzut
pe cărare și, în cele din urmă, am spus plină de entuziasm grăbind pasul: „Guys!
Un luminiș!”.
Îmi aud, din
spate, numele și în timp ce mă întorceam spre cel ce îl rostise văd doi pui de
urs. Doi. Așa că scot un onomatopeu sugrumat și fac cale întoarsă. Căci puii de
urs ca puii de urs, dar ce te faci când apare mama urs?
Am mers câțiva
metri mai în spate, să așteptăm ca urșii să fugă la mama lor și să plece din
calea noastră. Nu ne puteam întoarce pe unde am venit. Eram atât de aproape de
stațiune încât auzeam mașinile și zăream, printre copaci, acoperișurile
caselor. Cine s-ar fi gândit că vom da nas în nas cu ursul atât de aproape de
stațiune?
Ne-am întors în locul
unde era luminișul iar de acolo cele aproximativ 5 minute de mers pe jos până
în stațiune s-au transformat în vreo 10-15 căci am mers pâș-pâș cu urechile ciulite
ca nu cumva mama urs să își dorească să ne transforme în prânz.
Și ce a fost mai amuzant e că după întâmplarea
asta băieții m-au lăsat în coada liniei de șir indian.
Iar în acea seară am
primit mesaj de la RO Alert cum că s-ar afla un urs în apropierea stațiunii iar
noi am fost convinși că era vorba despre mama puilor de urși pe care noi îi
văzusem atât de aproape de stațiune.