De când mă știu am fost o băiețoasă. Ce să faci? Tata a vrut un băiat și am ieșit fată. O fată ce prefera să joace fotbal cu băieții în loc să se joace cu păpușile. Îmi amintesc clar că aveam pistoale și mașini de curse și o mașină de pompieri care o scotea pe bunica din sărite pentru ca era mult prea gălăgioasă.
De ce am început cu asta? Păi ca să înțelegeți de ce marea majoritate a
prietenilor mei sunt de sex opus. Mă simt mult mai bine în preajma băieților decât
a fetelor. Fetele sunt uneori prea plângăcioase și pot deveni chiar urâcioase
(sorry fetelor, nu că eu aș ieși din tipar).
Bineînțeles, prietenia asta cu sexul opus are și părți bune și părți mai puțin
bune. Una din părțile mai puțin bune e ca băieții o sa înceapă sa te vadă ca fiind
„one of the guys” și nu o să te mai măriți niciodată. Dar asta e o poveste
pentru o altă zi. Revenind…
Am fost acasă la niște buni prieteni, lăsându-mă convinsă de promisiunea unei
lasagna făcute de la zero în casă. Trebuie să înțelegeți că taurul din mine nu
a putut rezista tentației unei seri ce se lasă cu mâncare bună. Eh, prietenii
mei stau, ca studenții, în chirie, în București. (Nu, nu mai sunt studenți, dar
viața e „grele”). Și, dacă stau ca niște studenți, apartamentul arată ca unor
studenți. Seamănă cu un bârlog a unor urși care nu ies de acolo decât dacă le
este foame. E puțin amuzant să îi vezi în mediul lor natural, pe mine sincer mă
distrează. Bineînțeles, în calitate de fată printre băieți îți asumi niște
treburi; cum ar fi să auzi ocazionalele înjurături, glumițe făcute la adresa
ta, pe care trebuie să le iei ca atare, că știți voi, trebuie să „blend in”.
Dar, ți se întâmplă și lucruri la care nu te aștepți, iar eu azi am să vă
povestesc una din întâmplările la care nu mă așteptam… buun!
Am ajuns ca o
divă ce sunt cu câteva ore întârziere, nu de alta dar sincer chiar nu voiam să
ajut la pregătirea lasagniei. Flăcăii mă așteptau toți la ușă de parcă acum
venise prințesa ce trebuia întâmpinată cu mare tam-tam. I-am îmbrățișat pe
rând, mi-am dat geaca jos, m-am descălțat și am pornit înspre bucătărie (după
miros) cu papuceii cu vulpiță luați special de unul dintre flăcăi pentru când
ajung eu în vizită. În bucătărie ingredientele pentru lasagna fierbeau încet și
am fost anunțată că mai durează încă trei ore până când totul va fi gata.
„Noroc că am mâncat înainte să plec” mi-am spus în gând (sau poate a fost
printre dinți, nu îmi amintesc prea bine).
M-am așezat la masă în timp ce ea se umplea de sticle de băutură care mai de
care. Se preparau cocktailuri, se amestecau pahare și sticle alcoolice cu
non-alcoolice. Și în tot haosul acela se aude: „Stai! Femeii ce îi dăm? Ce bei
fată?”. „Niște Cola, te rog”. Mi se toarnă în pahar rom cu o privire de „cum
adică Cola?” peste care mi se toarnă și niște Cola, așa de gust. „Mi-e sete”
zic. „De sete se bea apă” aud undeva în spatele meu în timp ce mi se pune un
pahar cu apă minerală în față. Îl beau, după care mă autoservesc cu niște Cola,
uitându-mă la primitivii care nu au înțeles ca până la urmă e ca mine nu ca ei.
Timpul trece, jocul de societate ne amuză, așteptarea după lasagna se face mai scurtă. Dar de la atâta Cola și râsete vezica mea urla că nu mai poate.
„Point me to the bathroom”, zic uitându-mă la unul dintre flăcăi. „Stânga, înainte, stânga, dreapta, înainte, prima ușă dreapta” (Nu, nu înțelesesem nimic). Mă ridic să pornesc în aventura căutării băii când aud un „STAI!”. Privesc flăcăul puțin mirată, gândea intens la ceva… „Nu, lasă, du-te”. Pornesc cu încredere lăsându-mă ghidată mai mult de pereții apartamentului decât de indicațiile primite. Ajung la baie, aprind lumina, intru în baie, privesc WC-ul și brusc îmi amintesc că sunt într-un bârlog de bărbați independenți ce nu au o mama bear lângă ei care să îi mai tragă de urechi de când în când. Observ că al WC-ului colac este totuși ridicat așa că încep să mă rog la toți zeii existenți și inexistenți ca măcar ală să fie curat. Apuc cu un deget colacul și îl dau încet în jos. Era curat slavă zeilor! Îmi fac treaba, ridic colacul înapoi, cu același deget, trag apa și mă spăl pe mâini. Cu mâinile în aer și cu degetele desfăcute ca într-un evantai mă învârt în loc uitându-mă după un prosop. Erau două, unul mare cu urși polari gri și unul mic galben… galben muștar. Nu m-am putut decide pe care să îl folosesc așa că m-am șters de tricou. Mă întorc în bucătărie și realizez ca aveam mâinile făcute evantai și le și scuturam. „Sorry”, spune vizibil rușinat flăcăul care îmi spuse să mă opresc înainte să merg la baie. Am zâmbit și am zis: „Cât mai e până e gata lasagna?”. „Puțin.”
Și adevărul e ca a fost o super lasagna și că papilele mele gustative au fost în extaz iar micul dezastru de la toaletă a fost uitat rapid. În plus, deși eram singura fată din grup nu eu am fost cea care a gătit și nici vase nu am spălat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu