Când eram adolescentă mă vedeam a fi o rebelă. Acum, privind în urmă parcă nu am fost atât de rebelă pe cât îmi imaginam, cred că se putea și mai rebelă.
În acea perioadă prietenii mă caracterizau ca fiind „the tall, dark and spooky
chick” și nu erau departe de adevăr dacă mă întrebați pe mine. Eram înaltă,
slabă, purtam haine negre și bocanci chiar și vara (și nu, nu mi se părea că e
prea cald), aveam brățări și chokere cu țepi, părul lung trecut de fund, ochi
machiați ca la un panda și ascultam
muzică rock zgomotoasă și mai puțin zgomotoasă.
Pe
la vârsta de 16-17 am „cunoscut” un tip pe Hi5 (și dacă nu știți ce e Hi5
sunteți mult prea tineri). Mă rog, cunoscut e prea mult spus. I-am văzut pozele
pe Hi5 și l-am adăugat la prieteni și de acolo am început să vorbim. Era
student la București, înalt, cu părul lung până la brâu, cu brățări cu țepi,
bocanci, tricouri cu trupe rock, mulți cercei, unghii date cu ojă neagră… Ce să
mai? Avea toate atribuțiile unui Făt-Frumos în cartea mea de povești. Ne
trimiteam mailuri; eu de pe telefon, pentru că nu aveam internet acasă, și era
destul de complicat. Intram pe internet de pe telefon, intram pe mail, opream
internetul până îi scriam, deschideam iar netul, trimiteam mailul. El îmi scria
de la biblioteca de la facultate. Vorbeam câte un minut fix pe telefonul mobil
și minutul acela era după ora 20:00. Iar mesaje text cred că ne trimiteam o dată pe săptămână. Și,
din nou, dacă nu ați prins aceste vremuri sau dacă nu înțelegeți de ce vorbeam așa
rar sau de ce nu ne scriam mai des, sunteți prea tineri iar asta e o poveste pentru o
altă dată.
Revenind…
După aproape jumătate de an de comunicare prin mijloacele de care dispuneam la
vremea aceea, începusem să ne gândim cum să facem, ce să facem, ca să ne putem
vedea în carne și oase. El, fiind mai mare, m-a anunțat că va merge în Vama
Veche pentru a lucra acolo pe timp de vară și a strânge bani. Eu îmi doream să
merg în Vama Veche de când aveam vreo 14 ani, dar părinții mei au fost foarte
hotărâți în a îmi interzice să ajung acolo.
Eh, în momentul acesta în capul meu
a încolțit o idee: dacă pot împușca doi iepuri cu un singur glonț? Merg în Vama
Veche și mă întâlnesc și cu Făt-Frumos. Dar cum să fac acest lucru fără ca
părinții mei să fie îngrijorați? Și atunci mi-a venit o super idee. Le voi
spune alor mei că voi merge voluntar în tabăra de la Năvodari timp de o lună.
Și, m-am înscris ca voluntar în tabăra de la Năvodari, le-am arătat părinților
că fusesem acceptată ca voluntar, ei au fost de acord să plec, însă eu nu aveam
să ajung niciodată în tabără. Le-am spus, într-un email trimis de la Biblioteca
Județeană, celor de la conducerea
taberei că nu voi ajunge deoarece părinții mei nu vor să mă lase să plec și…
uite așa am ajuns eu în ziua în care trebuia să plec în tabără să realizez,
stând pe peron, că nu am un plan B și dacă Făt-Frumos mințea voi fi singură în
Vama Veche fără să știu ce să fac în continuare.
Era totuși prea târziu să dau
înapoi așa că în tren i-am trimis mesaj: „Vin în Vamă. Sunt în tren. Abia
aștept să te văd”. Vorbisem cu el despre posibilitatea de ne întâlni în Vamă
însă nu cred că luasem această posibilitate foarte în serios nici eu și nici el.
Am primit un mesaj înapoi în care scria: „Haha ce glumă bună. Și eu aș vrea să
te văd”.
M-am gândit că o să îl sun când ajung. Știam că lucra ca barman La
Pirați și m-am gândit că pot ajunge până acolo și singură. După un drum foarte
lung, dimineață pe la ora 9:00 ajunsesem în Vamă cu rucsacul în spinare. L-am
sunat însă nu îmi răspunse, nu era o oră normală la care să îl sun. Nu am
disperat și am plecat în căutarea locului numit La Pirați.
La ora 9:00
dimineața Vama Veche era pustie. Nu era țipenie de om. Și, în acea vreme, nu
era nici țipenie de pensiuni, hoteluri, umbreluțe sau ceva ce eu aș fi putut
numi stradă principală. Cumva, după câteva minute de rătăcit pe acolo, am văzut
ceea ce părea a fi barul La Pirați.
În fața lui erau parcate două motociclete
iar dinăuntrul se auzea muzică rock, mai bine spus metal, în surdină. Pornesc
într-acolo. Stăteam în stradă și priveam înăuntru. Era acolo, după bar.
Făt-Frumos era acolo, după bar, iar eu simțeam că dacă o să deschid gura
fluturi vor ieși zburând spre mare.
Îl priveam și nu îndrăzneam să merg la el.
Am scos telefonul din buzunar și îl sun. Îl urmăream privind telefonul
nedumerit. Răspunde. „Hei! E totul în regulă?”. „Uite-te în spatele tău”. Se
întoarce. „Uite-te înspre stradă”. „Nu. Nu îmi vine să cred. Tu ești!”. „Da, eu
sunt”. Vine, din spatele barului, glonț spre mine. Se oprește în fața mea și mă
privește. Ne priveam amândoi uimiți de parcă ne trezisem dintr-o visare, de
parcă tot ce am vorbit până atunci fusese un vis și dintr-o dată totul devenea
realitate. „Pot să te sărut?”, îl aud întrebând. Dau din cap afirmativ nevrând
să vorbesc și să las vreun fluture să iasă din stomac stricând magia care ne
înconjura. Acel sărut a fost unul dintre cele mai mișto săruturi din viața mea.
Îmi tremurau genunchii, inima dădea să sară din piept, mâinile mele se
încâlceau în parul lui lung iar ale sale mă țineau strâns de mijloc de parcă îi
era teamă să nu fug și simțeam că nu am aer.
Ne-am privit din nou neștiind ce
să ne spunem iar eu am rupt tăcerea cu: „Eu nu am unde să stau, iar ai mei știu
că voi fi plecată o lună de zile”. Da… nu a fost cea mai romantică replică
pentru a rupe tăcerea, parcă spărsesem un geam însă în acel moment era cea mai
mare apăsare a mea.
Voiam ca el să știe că mânată de iubire plecasem de nebună
de acasă, într-un loc în care nu am mai fost, fără să am niciun alt plan decât
să îl văd pe el. A zâmbit ( nu, asta nu era reacția pe care o așteptam. Credeam
că va fi speriat). „Nu îți face griji. Se rezolvă”.
(această poză nu îmi aparține)
Și uite așa, rebela
Andreea, a ajuns să petreacă cea mai frumoasă lună de vară, probabil cea mai
frumoasă din întreaga ei viață, alături de Făt-Frumos, pletoși, motocicliști,
iubitori de muzică rock îmbrăcați în piele, bând bere, stând pe plajă, dormind
într-un fel de hostel și cel mai important simțindu-se și fiind în siguranță
printre oameni de care alții s-ar feri.
Povestea de dragoste dintre
Făt-Frumos și Andreea a mai durat în jur de un an. Ne-am văzut din când în
când, am mers eu la București, a venit el la mine însă viața merge înainte. El
a terminat facultatea, s-a angajat, a rămas în București și s-a căsătorit cu o
tipa la fel de rebelă cum eram și eu, au un copil și sunt fericiți. De unde
știu? Am păstrat legătura. Am fost invitată și la nuntă. Însă luna aceea
petrecută în Vamă a rămas atât în inima mea cât și în inima lui ca fiind cea
mai frumoasă lună de vară din viața noastră.
Cred că ideea acestei povești
este că dacă ești puțin rebel și ai un strop de nebunie poți cunoaște oameni
frumoși și poți avea experiențe ce nu le vei uita niciodată. Vremea a trecut,
stilul vestimentar s-a schimbat, viața ne-a maturizat, însă muzica, oamenii și amintirile
au rămas.
Andreea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu