vineri, 25 martie 2016

La gunoi cu ele!

Bună!

Nu e aşa că nu vă place atunci când trebuie să aruncați la gunoi un produs deoarece a expirat dar nu ați folosit nici măcar jumătate din el? Da, și eu urăsc când mi se întâmplă asta, dar este inevitabil atunci când ai prea multe produse cosmetice. Aşa că a trebuit să îmi fac curățenie între produsele de make-up și să arunc câteva dintre ele.


Este o vorba despre o paletă Ruby Rose, o mascara SuperShock de la Avon, un creion alb mai „gras” no name, un creion alb de la ELF, un tuş creion de la Avon, un conceler lichid de la Farmasi, un BB Cream Matte de la Rimmel London, un BB de la Miss sporty și un creion gri retractabil de la Avon.


BB Cream Matte de la Rimmel London este un BB cream pe care l-am îndrăgit foarte mult pe perioada verii deoarece cea mai deschisă nuanță de la ei este închisă pentru mine. Cum vara a trecut de mult iar acesta este cel de-al doilea „tub” pe care îl cumpărasem l-am aruncat pe jumătate plin.

BB Cream Matte Morning Baby de la Miss Sporty. Nu îmi amintesc cum m-am pricopsit cu el și cum de am reușit să îl folosesc pe jumătate, deci nu vă pot spune prea multe despre el. Important e că e la gunoi! :))


Rimel SuperShock de la Avon. Cu siguranță este rimelul meu preferat de la Avon, din păcate nu l-am folosit de mult timp si a început să miroase a rânced. Bleah!

Creion pentru ochi gri de la Avon Visions. L-am primit și nu l-am folosit deloc. Deși îmi place să mă machiez cu negru gri nu mi se pare o alegere bună. În plus nu era nici nuanță potrivită de gri, deci a ajuns la gunoi.

Creion alb No name. Acesta era aproape terminat, îl foloseam pe post de bază de machiaj însă de ceva timp zăcea degeaba aşa că a trebuit să ne spunem adio.

Tuș creion de la Avon One. Clar un produs nefolositor pentru mine. Vârful era ciudăţel tare și nici nu „scria” cum trebuie. Cred ca m-am chinuit câteva zile să ne împăcăm dar nu am reușit așa că l-am trimis la gunoi.

Creion de ochi alb cu ascuțitoare de la ELF. Clar au fost niște bani aruncați aiurea. Deși pare că m-am folosit de el de fapt mai mult l-am ascuțit decât l-am folosit. Am păstrat totuși capacul cu ascuțitoarea care este foarte bun.

Conceler lichid de la Farmasi. Mi-a plăcut foarte, foarte mult dar nu l-am mai găsit. Am tot păstrat puțin din el în ideea că e prea bun și mai am putin, dar zăcea de prea mult timp acolo deci l-am aruncat.



Ceva trusă de farduri de la Ruby Rose. Deși trusele de la Ruby Rose au fost prima mea iubire în materie de farduri, această trusă a fost total inutilă. Fardurile erau foarte dure și nu se luau deloc pe pensulă sau burețel. Păcat!

Cam atât pentru azi.
Voi aţi aruncat la gunoi un produs deoarece nu ați apucat să îl folosiți?


Am revenit!

Bună!


Wow! Nu am mai scris nimic pe blog de trei ani. Adevărul e că programul încărcat nu m-a lăsat să îmi continui pasiunea pentru blogging. Însă îmi era foarte dor de blog...să îmi împărtășesc ideile şi să ascult părerile voastre despre make-up, cărţi şi alte lucruri interesante.

Anii au trecut iar eu am mai „crescut” aşa că voi încerca să abordez altfel de subiecte. Sper să vă placă şi să începeţi să mă urmăriţi cu interes aşa cum aţi făcut şi atunci când eram activă pe blog!

Vă pup!


marți, 17 decembrie 2013

Lucruri care îmi plac (1)

Bună fetelor!
Am descoperit de curând o make-up artist care este foarte cunoscută pentru machiajele ei ieșite din comun. Este vorba despre Tal Peleg.
Iată câteva opere de ale ei:
 Asta este preferata mea. Aș fi în stare să o port zi de zi


Pentru acest design Tal Peleg s-a inspirat de la un citat a lui Anne Frank: "Think of all the beauty still left around you and be happy".
Counting sheep 
Această lucrare se numeste The Land of Tears iar artista a fost inspirata de povestea Micul Prinț.


The Princess and the Frog. 
Îmi place la nebunie faptul că artista și-a transformat sprânceana în par de prințesă.
Un machiaj de Crăciun

 The Princess and the Pea.
Vă invit să căutați pe internet imagini cu machiajele realizate de ea și să vă minunați ca și mine ce se poate realiza cu ajutorul fardurilor.



Hits