joi, 8 septembrie 2016

Viaţa în imagini. [Traveling post]

Bună fetelor!

Vă spuneam în postarea trecută că am lipsit de pe blog pentru că am fost într-un concediu prelungit. Vara aceasta a fost una foarte plină şi m-am bucurat de fiecare clipă din plin. Nu ştiu cum altfel aş putea putea să vă împărtăşesc din experienţele mele minunate din această vară plină de călătorii decât prin imagini şi să vă povestesc câte ceva din călătoriile mele.

Cine mă urmăreşte pe Instagram (puteţi face lucrul acesta AICI) ştie deja că mi-am început concediul cu o călătorie pe Costa de Azur.









Nu am fost foarte încântată să mă plimb deasupra apei cu paraşuta. Îmi e frică de apă şi de înălţimi.

Şi pentru că apa cristalină şi nisipul fin de pe Coasta de Azur nu mi-au fost de ajuns am plecat în drum spre Vama Veche la Folk You.




Oameni faini. Muzică bună.


Şi nu poţi pleca de la mare fără să vezi răsăritul.

Şi după ce m-am copt de la atâta mare şi soare şi mi-am luat doza de vitamina D am fugit la munte să mă răcoresc. 

Pe drum am descoperit mausoleul de la Mateiaş (Câmpul-Lung) ridicat în cintesa eroilor neamului care au lupat în Primul Război Mondial.


Am trecut pe la Mânăstirea Curtea de Argeş unde meşterul Manole a zidit-o pe Ana.



Am urcat (cu greu) cele 1480 de trepte de la Cetatea Poienari.



 Transfăgărăşan, Bâlea Lac şi omul din vârf de munte

Măgăruşii de pe Transalpina care muşcă dacă nu le dai de mâncare.

Cumpăna în vârf de munte.


Peştera Polovragi

După cum vă spuneam a fost o vară plină de aventrui, acum că m-am întors acasă tot ce mi-a mai rămas sunt amintirile frumoase şi pozele. Don't forget to take pictures, it's all your kids will have of you. 

Voi pe unde v-aţi plimbat vara aceasta?



6 comentarii:

  1. eu am crescut pe transfagarasan, la mausoleul mateias, la manastirea curtea de arges si la barajul vidraru. am avut norocul sa ma nasc in arges, care mi se pare cea mai faina zona, intrucat are si campie, si deal, si munte. noi anul asta am fost un weekend la mare si o saptamana am colindat tara ca sa ajungem in maramures! la anul speram sa ajunge in partea de vest!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce frumos! Eu nu am ajuns inca in Maramures... dar inca mai am timp. :D

      Ștergere
  2. Foarte frumoasa vacanta ta. Stateam acum si numaram mental scarile pana la etajul 4, sa-mi fac o idee cate trepte sunt pana la cetate 😉

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt foarte multe. Am crezut ca o sa lesin. :)) Dar a meritat privelistea.

      Ștergere

Hits