luni, 29 ianuarie 2018

Favoritele anului 2017

Bună dragile mele!
Iată că am revenit și eu pe blog după aproape un an de absență. Dar ce să faci când timpul nu ajunge pentru a gestiona toate pasiunile tale? Sper ca anul acesta timpul să aibă mai multă rabdare cu mine și să mă pot ocupa de tot ceea ce îmi face plăcere.
Am zis să nu treacă luna ianuarie și să nu apuc să vă povestesc și eu, ca tot omul, despre preferatele anului 2017.


Am ales câteva produse pe care le-am folosit pe parcursul anului aproape zilnic și de care nu m-am putut despărți.

1. Cremă Effaclair Duo + 
Cumpărată la îndemnul medicului dermatolog și folosită cu regulariate în fiecare dimineața. O cremă ce mie mi-a redus vizibil coșurile și roseața minimalizând semnele provocate de vindecarea acestora. Pentru cineva care se luptă cu acneea, la fel ca mine, merită toți banii.

2. Cremă Bioderma Sebium Pore Refiner
Și aceasta, cumpărată tot la sfatul medicului dermatolog, a făcut minuni pentru mine. Spre deosebire de alte creme ce doar diminuează aspectul porilor deschiși, această cremă ajută la micșorarea porilor. Are o aromă plăcută cu un finish mat, pielea rămânând catifelată.

3. Apă micelară Bioderma Sebium H2O
Deși am folosit apa micelară de la mai multe branduri pot spune că cea de la Bioderma este mama lor și chiar nu aș greși dacă aș spune asta deoarece apa micelară Bioderma este o invoție proprie a laboratorului francez pe care alte branduri au copiat-o.
Trebuie să vă spun că nu folosesc apa micelară pentru demachire ci o folosesc după demachierea propriu-zisă. Această apă micelară este special creată pentru tenul mixt, uleios și cu probleme. Lasă tenul curat și revigorat, nu conține alcool și nu usucă tenul.

4. Fondul de ten Revelon Colorstay pentru ten mixt
Nu știu dacă ar mai fi ceva de spus despre acest fond de ten. Este lăudat și extra lăudat. Uniformizează nuanța pielii și are o acoperire medie spre mare și nu conferă tenului acel efect de mască, pe care noi toate îl evităm.

5. Pudră Stay Matte Rimmel London
Cum am tenul mixt nu încape îndoială că am nevoie de pudră în rutina mea zilnică. Sunt convinsă că există pudre mult mai fancy pe care le-aș putea folosi, dar aceasta este cea mai ieftină și cea mai bună pudră pe care o puteți găsi. Îmi place mult că nu lasă un aspect făinos și are o textură foarte faină.

6. Paletă corectoare L'oreal Infaillibile Total Cover
Am folosit cu mare spor pastiluța verde pentru camuflarea roșeții cât și cea mai deschisă culoare din paletă pentru acoperirea coșurilor ce doreau să iasă morțiș în evidență. Am încercat să le folosesc și sub ochi dar nu mi-au placut pentru ca produsul s-a strâns în ridurile fine de sub ochi.

7. Maybelline Eraser Eye Concealer
Un anticearcăn cu acoperire medie și aspect lejer ce nu încarcă zona ochilor și nu se adună în ridurile fine de sub ochi. Mie imi place foarte mult și ambalajul care face ca produsul să nu intre în contact cu aerul.


8. Paleta Maybelline The Blushed Nudes
Paletă ce are un look drăgălaș cu nuanțe pământii potrivite atât pentru un machiaj de zi cât și pentru unul de seara. Îmi place mult această paletă, singurul lucru care m-a dezamăgit este aspectul ușor prăfos al fardurilor. Eu folosesc baza de machiaj de la Elf și fardurile rezistă destul de bine pe durata zilei. Nu le-am folosit fără baza de machiaj așa că nu aș putea să fiu obiectivă din această privință.

9. Eyeliner negru Kallos
E eyelinerul cu care mă împac cel mai bine. E ușor de folosit și are o nuanță de negru intens ce se usucă mat. Are o pensulă subțire și precisă cu care poți trasa atât linii groase cât și linii subțiri și nu se întinde, stă cuminte acolo la locul lui.

10. Creion sprâncene Kallos
Un alt produs de la Kallos pe care îl iubesc. Este foarte pigmentat și are o mină nici prea moale nici prea tare cu care pot trasa „liniuțe” fără să apăs foarte tare. De rezistat rezistă fără să se întindă și la prețul pe care îl are (în jur de 8 lei) este nelipsit în rutina zilnică.

11. Balsam de buze Apivita
Am trecut de la Nivea la Apivita deoarece acest balsam este 96%  natural, nu conține parabeni, propilenglicol, uleiuri minerale sau silicon. Hrănește și hidratează buzele și mă împac bine cu aceste balsamuri și iarna și vara și pe tot parcursul anului. Cel mai mult îmi plac cele cu coacăze negre, rodii și cacao.

12. Rimelul Wonder'Full Rimmel London
Am vrut să includ și un rimel în această listă de produse deși trebuie să recunosc că nu e preferatul meu dar din moment ce m-am ținut cu dinții de #nobeautyshoppingchallenge acesta a fost următorul rimel pe care am vrut să îl termin. Îmi place faptul că oferă genelor un aspect natural dar se întinde sub ochi, dacă ați mai pomenit așa ceva.

Acestea sunt produsele pe care le-am folosit anul acesta.

Care au fost preferatele voastre din 2017? 
Ați încercat ceva din preferatele mele?

21 de comentarii:

  1. Fondul de ten de la revlon este my all time favourite. La fel si crema de la Bioderma :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Zilele trecute mi-a ajuns Paleta Maybelline The Blushed Nudes. Am folosit-o deocamdată o singură dată. E drept fără baza de machiaj. Sunt curioasa cum se comporta dacă o sa folosesc baza.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu as putea sa ma pronunt. Mie imi place paleta si am folosit-o cu drag.

      Ștergere
  3. Fondul de ten de la Revlon este preferatul meu! L-am recumparat de super multe ori. Numai produse faine!

    RăspundețiȘtergere
  4. Jumatate din ele sunt si preferatele mele, paleta de farduri, o folosesc si eu, mascara, pudra, sunt curioasa de paleta corectoare

    RăspundețiȘtergere
  5. Pudra Stay Matte e si preferata mea! Iar paleta de la Maybelline o vreau si eu de ceva timp, e foarte faina!

    RăspundețiȘtergere
  6. Din produsele tale nu am incercat nimic. Pe 2017 preferatele mele au fost rujurile mate de la Melkior :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am incercat rujurile dar ma tenteaza rau. Am auzit numai lucruri bune.

      Ștergere
  7. Primele creme as dori sa mi le cumpar si eu. Am tot auzit lucruri bune despre ele.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu am încercat niciun produs până acum, dar am pe lista câteva.

    RăspundețiȘtergere
  9. Cate favorite ai. Eu n-am folosit niciuna din cele mentionate de tine.

    RăspundețiȘtergere
  10. Am incercat mai multe si mi-au placut, dar cel mai mult mi-a placut ca ai asociat numarul produselor cu lunile anului si astfel a iesit un articol complet pe anul trecut.

    RăspundețiȘtergere
  11. De la Bioderma as vrea sa incerc produse.

    RăspundețiȘtergere
  12. Am incercat tusul de la Kallos, mi-a placut!

    RăspundețiȘtergere
  13. Bine ai revenit pe blog și la cât mai multe articole!

    RăspundețiȘtergere
  14. Doar apa micelara am incercat-o. Ma tenteaza fondul de ten.

    RăspundețiȘtergere
  15. eu am folosit rimelul si-mi curgea groaznic, l-am aruncat dupa vreo saptamana de folosire, era aproape plin. paletuta de la maybelline pare asa frumoasa...!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deci nu sunt eu nebuna. Rimelul ala chiar e de cacao.
      E draguta si versatila mie imi place mult.

      Ștergere

Hits